Mausoleul Eroilor Mărăști, Vrancea
Noaptea Muzeelor 2023
Despre eveniment
Scurtă descriere a evenimentului:
Mausoleul Eroilor din Mărăști a fost construit între anii 1928-1940 la inițiativa Societății „Mărăști”, după planurile arhitectului Pandele Șerbănescu. Nivelul exterior al mausoleului se sprijină pe piloni masivi din beton, decorați cu două basoreliefuri de către sculptorul Aurel Bordenache. Între cei doi piloni sunt amplasate 15 plăci de marmură, pe care sunt inscripționate numele a 900 de eroi și a regimentelor din care aceștia au făcut parte.
La primul nivel subteran este amenajată o expoziție de arme și una dedicată generalului Arthur Văitoianu, comandantul Corpului I din Armata a II-a Română. La cel de-al doilea nivel subteran se află sarcofagele mareșalului Alexandru Averescu și ale generalilor Arthur Văitoianu, Alexandru Mărgineanu și Nicolae Arghirescu.
În cele 12 cripte-osuar sunt depuse osemintele a 5342 de ostași români, ruși și germani necunoscuți. Decorațiile geamurilor de semicristal ale criptelor au fost realizate după desenele Reginei Maria.
Alte obiective din Vrancea
Gratuit Noaptea Muzeelor la Sate Focșani, Vrancea
Casa Memorială „Ion Roată”, Câmpuri, Vrancea
Noaptea Muzeelor 2023
13 mai 2023
Gratuit Noaptea Muzeelor la Sate Focșani, Vrancea
Mausoleul Eroilor Soveja, Dragosloveni (com Soveja), Vrancea
Noaptea Muzeelor 2023
13 mai 2023
Gratuit Noaptea Muzeelor la Sate Focșani, Vrancea
Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”, Dragosloveni (com Dumbrăveni), Vrancea
Noaptea Muzeelor 2023
13 mai 2023