Muzeul Etnografic şi al Mineritului, Rodna, Bistrița-Năsăud
Noaptea Muzeelor 2023
Despre eveniment
Scurtă descriere a evenimentului:
Muzeul Etnografic şi al Mineritului a fost amenajat inițial în locul vechii închisori. Cu timpul s-a dovedit că localul acesta nu corespundea adăpostirii obiectelor de muzeu și obiectele au fost mutate într-un spațiu mai mare. Muzeul dispune de foarte multe obiecte vechi de minerit, dintre care câteva opaiţe vechi, ce demonstrează vechimea acestei ocupaţii pe aceste meleaguri. Lista trebuie completată cu toată gama de perforatoare, de tâncuşe cu care se disloca minereul din stâncă.
O bună reprezentare în incinta muzeului o are ocupaţia oamenilor de pe aceste meleaguri, activităţi ce s-au desfăşurat de-a lungul timpului în această comună: meşteşugari, dulgheri, tâmplari, fierari, zidari, cojocari, măcelari.
În muzeu se află amenajată o cameră ţărănească tradiţională, piese din portul popular dar și obiecte de cult.
Bogăţia cinegetică a Munţilor Rodnei este reprezentată printr-un exemplar (împăiat) de capră neagră, blănuri de urs sau lup, precum şi trofee de cerb, căprior, şi mai multe cranii de animale sălbatice. La acestea se adaugă capcane pentru prinderea unor animale sălbatice.
Parteneri media ai evenimentului: Timponline, Observator BN, Media Prompt, Știri de Bistrița, Impact Tv, Sângeorz Tv, N1TV, Propolitica, Mesagerul de Bistrița, Info Bistrița, Decisiv
Alte obiective din Bistrița-Năsăud
Gratuit Noaptea Muzeelor la Sate Bistrița, Bistrița-Năsăud
Biserica de lemn din Dobricel, Bistrița-Năsăud
Noaptea Muzeelor 2023
13 mai 2023
Gratuit Noaptea Muzeelor la Sate Bistrița, Bistrița-Năsăud
Biserica de lemn din Păltineasa, Bistrița-Năsăud
Noaptea Muzeelor 2023
13 mai 2023
Gratuit Noaptea Muzeelor la Sate Bistrița, Bistrița-Năsăud
Biserica de lemn din Spermezeu, Bistrița-Năsăud
Noaptea Muzeelor 2023
13 mai 2023